Ministerul Sănătății anunță că alți doi pacienți, transferați după incendiul de la Matei Balș, au decedat. Este vorba de doi bărbați, de 73 și, respectiv, 91 de ani, ambii cu forme severe de Covid.

ministerul-sanatatii-anunta-ca-alti-doi-pacienti,-transferati-dupa-incendiul-de-la-matei-bals,-au-decedat-este-vorba-de-doi-barbati,-de-73-si,-respectiv,-91-de-ani,-ambii-cu-forme-severe-de-covid.

Ministerul Sănătății a fost informat, în această dimineață, despre două decese în rândul pacienților care s-au aflat în Pavilionul V al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București în timpul incendiului din 29 ianuarie 2021.

În primul caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București. Pacientul a fost diagnosticat cu o formă severă SARS Cov-2 și prezenta multiple afecțiuni asociate.

În al doilea caz este vorba despre un bărbat în vârstă de 91 de ani, transferat după incendiu la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr Victor Babeș”. Pacientul, care se afla în secția de ATI, a fost diagnosticat cu o formă severă SARS COV-2 și avea comorbidități.

În ambele cazuri, ancheta medico-legală va stabili cauzele decesului.

Articole similare