A doua amânare a persoanelor programate pentru vaccinare. Aproape 67 de mii de persoane cu vârsta sub 65 de ani, care erau programate pentru vaccinare cu prima doză, între 30 ianuarie și 11 februarie, vor fi reprogramate. Autoritățile spun că măsura este necesară pentru a avea suficiente doze de rapel pentru persoanele deja vaccinate. Cei cu vârste de peste 65 de ani își păstrează toate programările, atât pentru prima doză, cât și pentru rapel.

Comunicatul integral: Pentru buna desfășurare a Campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Comitetul Național pentru Coordonarea Activităților de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV) face următoarele precizări: Începând cu data de 28 ianuarie, 35.304 persoane care deservesc activități esențiale programate la vaccinare în perioada 28 ianuarie–11 februarie sunt în curs de replanificare pentru Continuă lectura

Premierul Cîțu, după tragedia de la Matei Balș: Metehnele sistemului de sănătate și-au făcut simțită prezența și astăzi. Nu putem cheltui 90-95% din resurse pe salarii și sporuri, este nevoie de investiții. Angajaților din administrație, din inspecțiile de control le spun, ieșiți din birou și faceți-vă treaba, altfel plecați cu toții acasă.

Principalele declarații: Le mulțumesc managerilor spitalelor care s-au implicat pentru transferarea pacienților de la Matei Balș. Le mulțumesc angajaților Institutului Matei Balș, care s-au implicat și ei. I-am cerut ministrului de Interne să se folosească de toate resursele pentru a stabiliza situația. Cred că intervenția a fost eficientă. Metehnele sistemului Continuă lectura

Ucraina. Parlamentul a adoptat o lege prin care interzice folosirea pe teritoriul țării a vaccinurilor anti-COVID dezvoltate de Rusia.

Legea votată de legislativ urmărește să accelereze aprobarea vaccinurilor anti-COVID în țară și totodată interzice utilizarea vaccinurilor dezvoltate în Rusia.  „O forță politică tocmai a creat o oarecare isterie asupra aprobării vaccinului rus”, a declarat ministrul ucrainean al Sănătății, Maksym Stepanov. „Spun un singur lucru: poți fi isteric pentru multă Continuă lectura

Președintele Iohannis, după incendiul de la Institutul ”Matei Balș”: Situația se repetă cumva. Am avut, nu demult, o tragedie la Piatra Neamț, acum la Balș. Problema este mai amplă, avem de-a face cu probleme structurale în spitale. Am solicitat noului ministru al Sănătății să lucreze cu celeritate la un proiect de reformă pentru întregul sistem de sănătate.

Declarațiile șefului statului au avut loc după o vizită la Institutul ”Matei Balș” din Capitală, unde în această dimineață a avut loc un incendiu în urma căruia au murit cinci persoane carbonizate. Principalele declarații: O zi foarte tristă astăzi, cu tragedia întâmplă dimineață. Pot să spun că îmi pare foarte Continuă lectura

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 2.737 de cazuri noi, din 31.812 de teste (8,6%), dintre care 6.147 teste rapide. În acest interval au decedat 91 de persoane, iar la ATI sunt internați 996 pacienți.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri (29 ianuarie) 2.737 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 91 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 724.250, dintre care 18.19 au decedat și 669.175 s-au vindecat. Au fost reconfirmate pozitiv, în urma retestării, Continuă lectura

Compania de Drumuri anunță semnarea contractului pentru proiectarea și execuția ”drumului de legătură Autostrada A1 Arad -Timișoara – DN 69”. Valoare contractul este de 190 de milioane de lei.

Comunicatul oficial: Astăzi, 29 ianuarie 2021, în prezența ministrului Cătălin Drulă, conducerea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR a semnat cu reprezentanții TODINI COSTRUZIONI GENERALI S.p.A. contractul de proiectare și execuție pentru „Drumul de legătură Autostrada A1 Arad -Timișoara – DN 69″. Contractul în valoare de 189.571.920,62 Continuă lectura

Ford va construi versiunea electrică a SUV-ului Mustang Mach-E în China, în încercarea de a crește vânzările pe cea mai mare piață auto din lume.

Producția este programată să înceapă spre finalul acestui an. Ford speră să beneficieze de faptul că economia chineză a recuperat din pierderile de la începutul pandemiei, dar și că guvernul de la Beijing a început să încurajeze achiziția de mașini electrice. Ford Mustang a fost disponibil până acum doar sub Continuă lectura

Statul a împrumutat în ianuarie peste 955 milioane lei de la populație prin vânzarea de titluri de stat în cadrul programului Tezaur. Este cea mai mare sumă atrasă lunar prin acest program.

”Românii au investit în prima emisiune de titluri de stat Tezaur din anul 2021 lansată de Ministerul Finanțelor peste 955 de milioane de lei, din care 850.425.746 lei prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului și 104.853.554 lei prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română. Aceasta reprezintă cea mai Continuă lectura

Incendiu la Institutul Matei Balș din București. UPDATE 2. Ministrul de Interne spune că o a cincea victimă a fost găsită carbonizată într-una din băile pavilionului care a luat foc.

“Confirm, în urma incendiului sunt 5 decese. Transmit condoleanțe familiilor. Nu am informații despre cine este al cincilea pacient decedat. Am confirmare de la Poliție. Victima a fost găsită carbonizată în baie”, a declarat ministrul de Interne la Digi 24. Incendiul a izbucnit în jurul orei 5, la parterul unuia Continuă lectura

Incendiu la Institutul Matei Balș din București. UPDATE2. Ministrul de Interne spune că o a cincea victimă a fost găsită carbonizată într-una din băile pavilionului care a luat foc.

Ministrul de Interne spune că o a cincea victimă a fost găsită carbonizată într-una din băile pavilionului care a luat foc. Incendiul a izbucnit înainte de ora 5, la parterul unuia dintre pavilioanele în care sunt îngrijiți bolnavii de coronavirus. S-a manifestat pe o suprafață de 100 de mp, fiind Continuă lectura