Analiză NY Times. Confruntarea spațială a superputerilor. Joe Biden trebuie să decidă cum va folosi Forța Spațială a SUA, după ce în 2019 experții avertizau că Beijingul testează o nouă generație de lasere extrem de puternice.

analiza-ny-times-confruntarea-spatiala-a-superputerilor-joe-biden-trebuie-sa-decida-cum-va-folosi-forta-spatiala-a-sua,-dupa-ce-in-2019-expertii-avertizau-ca-beijingul-testeaza-o-noua-generatie-de-lasere-extrem-de-puternice.

Printre cele mai importante probleme de securitate națională cu care se confruntă acum președintele Biden este lupta cu amenințarea pe care China o reprezintă pentru armata americană în spațiu. Administrația Biden nu a vorbit deocamdată despre planuri în acest sens, nici nu a oferit comentarii despre Forța Spațială, o nouă ramură a armatei pe care Trump a prezentat-o ca proiect personal și care a fost criticată ca fiind costisitoare și prost organizată.

În 2019, Agenția de Informații a Pentagonului a avertizat că China pare să desfășoare o nouă generație de lasere extrem de puternice, care ar putea să fie operaționalizate până la mijlocul acestui deceniu, și care ar putea amenința noile clase de sateliți americani. Analiștii spun că administrația Biden ar putea păstra Forța Spațială, care are sprijin bipartisan în Congres, în primul rând pentru că asta ar transmite Beijingului un mesaj clar.

Potrivit The New York Times, China dispune de arme avansate anti-satelit, dar și de lasere care pot “orbi” matricea de senzori antirachetă ai SUA. De asemenea, la nivel teoretic, Statele Unite iau în calcul și scenariile în care contactul Pentagonului cu flotele sale de sateliți militari ar putea fi întrerupt de atacuri cibernetice de amploare.

Noul secretar al Apărării, Lloyd Austin, a cerut dezvoltarea platformelor spațiale ale SUA: “Spațiul este deja o arenă a unei mari competiții de putere, iar China este cea mai importantă amenințare din viitor”, a spus Austin.

Experții militari cred că înființarea Forței Spațiale a armatei americane a determinat o creștere a tensiunilor globale și a oferit Beijingului o scuză pentru a-și accelera propriile dotări împotriva sateliților, care sunt ușor de distrus, deoarece au traiectorii recurente și previzibile pe orbită.

China și-a început testele antisatelit în 2005. A lansat două rachete antisatelit în doi ani, iar în 2007 a zdrobit un satelit meteorologic abandonat, creând o problemă mare la vremea respectivă: peste 150 de mii de cioburi și fragmente au amenințat ceilalți sateliții, precum și Stația Spațială Internațională. Într-o cursă contracronometru controlorii de la sol au mutat zeci de nave spațiale și astronauți din calea furtunii spațiale cauzate de distrugerea satelitului respectiv. SUA a reacționat în 2008, printr-o demonstrație de forță menită să trimită un mesaj Beijingului – a lansat în 2008 o rachetă cu care și-a distrus unul dintre sateliții proprii.

Tot din 2005, atacurile cibernetice sunt parte componentă a exercițiilor militare chineze, iar în 2008, hackeri necunoscuți au preluat controlul asupra unui satelit de imagistică civilă numit Terra, pe care totuși nu l-au deturnat, aparent pentru a-și masca atacul.

În al doilea mandat, administrația Obama a început să lucreze activ pe o strategie cu privire la aceste amenințări spațiale. NASA a fost transformată într-un important finanțator al unor inițiative private, acordând miliarde de dolari în dezvoltarea rachetelor și capsulelor dezvoltate de firme, ce au început să transporte astronauții pe orbită. Printre beneficiari s-au numărat Elon Musk și Jeff Bezos. De asemenea, un alt obiectiv a fost micșorarea dimensiunii sateliților. 

Vedetele epocii spațiale actuale includ nu numai antreprenori celebri, ci și o nouă generație de specialiști. Statele în curs de dezvoltare, companiile mici și chiar liceele ridică acum sateliți pe orbită. Turcia și Peru au proprii sateliți de spionaj, Luxembourg rulează mai mulți sateliți decât Spania, Italia sau Germania. India, în 2019, a testat la rândul ei o armă antisatelit. Anul trecut, Iranul a lansat primul său satelit militar.

De la începutul erei spațiale, în 1957, numărul sateliților activi a crescut la peste 3.000, iar cel al sateliților comerciali aproape că s-a dublat în ultimul an. 

Analiza completă pe The New York Times

Articole similare