Campaniile de vaccinare sunt îngreunate sau chiar oprite, în toate țările europene, după ce Pfizer a anunțat că va reduce numărul de doze ce urmau a fi livrate săptămâna viitoare.

campaniile-de-vaccinare-sunt-ingreunate-sau-chiar-oprite,-in-toate-tarile-europene,-dupa-ce-pfizer-a-anuntat-ca-va-reduce-numarul-de-doze-ce-urmau-a-fi-livrate-saptamana-viitoare.

Compania farmaceutică americană a trebuit să reducă temporar livrările, după ce cercetătorii au descoperit, în luna decembrie, că dintr-o doză se pot face șase vaccinuri, în loc de cinci. Deoarece Pfizer își vinde vaccinul în raport cu dozele dintr-o fiolă, compania a decis că fiecare doză suplimentară, pierdută în cele 200 de milioane deja vândute, va trebui plătită. Săptămâna trecută, Pfizer a comunicat că va întârzia livrările tocmai pentru a putea crește capacitatea de producție la fabrica din Belgia, operațiune ce presupune modificarea unor linii tehnologice. 

Această decizie creează deja controverse în Europa, unde unele țări, precum Belgia, spun că au fost nevoite să anuleze programările pentru vaccinare, după ce au descoperit că Pfizer le trimite mai puține vaccinuri decât programările deja făcute.

Germania a anunțat că mai multe landuri sunt afectate de întârzierea vaccinurilor, iar unele dintre ele au suspendat temporar vaccinarea cu prima doză. Renania de Nord-Westfalia, cel mai mare land, a oprit marți vaccinarea cu prima doză, pentru a avea suficiente pentru rapel. 

Italia și Polonia au amenințat că vor lua măsuri legale împotriva companiei americane, ca urmare a reducerii numărului de vaccinuri livrate. Italia a fost anunțată că va primi cu 20% mai puține doze de vaccin săptămâna viitoare, iar în această săptămână a înregistrat deja o scădere de 29% a numărului de doze primite, față de cele programate. Polonia a înregistrat o scădere cu 50% a numărului de vaccinuri livrate în această săptămână, iar miniștrii spun că li s-a promis o normalizare a livrărilor până la jumătatea lunii februarie. În caz contrar, Varșovia spune că ar lua în considerare să dea în judecată compania farmaceutică.

Potrivit BBC, România a avertizat că ar putea rămâne fără vaccinuri până la finalul primei săptămâni din luna februarie, iar Cehia a declarat că noua distribuție a vaccinurilor Pfizer/BioNTech a creat “complicații enorme”. Ungaria a ajuns la un acord cu Rusia pentru a cumpăra cantități mari de vaccin Sputnik V, chiar dacă nu a primit aprobarea UE.

„Suntem hotărâți să oferim mai multă predictibilitate și stabilitate procesului de livrare și așteptăm cu nerăbdare să apară în curând mai multe vaccinuri și mai multe doze”, a declarat Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europene, după summit-ul UE de joi seara. 

UE a comandat 600 de milioane de doze de la Pfizer și a autorizat și vaccinul Moderna.

Surse alternative: BBC, NYTimes

Sursă Foto: Gustavo Frind//Pexels

Articole similare