SUA. Camera Reprezentanților începe procedura de punere sub acuzare a lui Donald Trump, a doua din mandatul acestuia. Va fi dezbătută în această săptămână, iar Senatul are puterea de a-l demite.

sua-camera-reprezentantilor-incepe-procedura-de-punere-sub-acuzare-a-lui-donald-trump,-a-doua-din-mandatul-acestuia-va-fi-dezbatuta-in-aceasta-saptamana,-iar-senatul-are-puterea-de-a-l-demite.

Democrații din Cameră și-au prezentat oficial rezoluția de punere sub acuzare a președintelui Donald Trump pentru “incitare la insurecție”, în evenimentele de săptămâna trecută de la Capitoliu.

Rezoluția de punere sub acuzare pe care Camera Reprezentanților este pregătită să o voteze miercuri sau joi, dar, oricum, până la sfârșitul acestei săptămâni, este primul pas în procedura ce ar putea duce în final la demiterea lui Donald Trump. Acesta ar fi primul președinte din istoria SUA supus de două ori unei astfel de proceduri.

Articolul unic de punere sub acuzare scoate în evidență afirmațiile false repetate de Trump privind faptul că ar fi câștigat alegerile, precum și îndemnul său la mitingul din 6 ianuarie în care a cerut explicit mulțimii să meargă la Capitoliu. De asemenea, actul de acuzare face referire și la discuția telefonică a lui Trump cu secretarul de stat republican din Georgia, în care președintele l-a îndemnat “să găsească” suficiente voturi pentru ca Trump să câștige statul.

“Prin toate acestea, Președintele Trump a pus grav în pericol securitatea Statelor Unite și a instituțiilor sale guvernamentale. El a amenințat integritatea sistemului democratic, a interferat cu tranziția pașnică de putere și a pus în pericol una dintre puterile statului. Prin urmare, și-a trădat statutul de președinte, în detrimentul națiunii americane”, se arată în rezoluția înaintată de democrați.

Documentul face trimitere la al 14-lea Amendament al Constituției, care “interzice unei persoane implicată într-o insurecție sau rebeliune împotriva SUA să mai dețină funcții guvernamentale”.

Președintele Camerei Reprezentan’ilor, Nancy Pelosi, a declarat duminică seară că democrații vor continua procedura dacă vicepreședintele Mike Pence nu va trece la invocarea celui de-al 25-lea amendament pentru a-l elimina de la putere pe Donald Trump, cu votul majorității membrilor cabinetului său.

Donald Trump a mai supraviețuit unei proceduri de punere sub acuzare, la finalul anului 2019, fiind achitat de Senat la începutul anului 2020.

Surse alternative: Washington Post, CNN

Articole similare