Reuters: Germania va prelungi carantina până la sfârșitul lunii ianuarie și va introduce noi măsuri restrictive, în încercarea de a controla răspândirea pandemiei de coronavirus.

reuters:-germania-va-prelungi-carantina-pana-la-sfarsitul-lunii-ianuarie-si-va-introduce-noi-masuri-restrictive,-in-incercarea-de-a-controla-raspandirea-pandemiei-de-coronavirus.

Conform unor surse citate de Reuters, noi reguli, care în prezent sunt discutate de Angela Merkel cu liderii celor 16 landuri, vor interzice pentru prima dată călătoriile neesențiale în zonele cele mai afectate din Germania. Noile restricții urmează să fie anunțate de Angela Merkel în această seară.

Astfel, în orașele și districtele unde numărul cazurilor din ultimele șapte zile va fi mai mare de două sute la o sută de mii de locuitori, călătoriile vor fi restricționate pe o rază de 15 kilometri. Numărul persoanelor din familii diferite care se vor putea întâlni în spațiile publice va fi limitat la două, comparativ cu cinci în prezent.

Cancelarul german și liderii locali au convenit în mare, conform Reuters, ca magazinele și restaurantele să rămână închise până la sfârșitul lunii. Totodată, școlile vor rămâne închise, iar cursurile se vor desfășura online.

La fel ca multe alte țări europene, Germania se luptă să mențină sub control al doilea val al pandemiei. Germania a impus o carantină parțială în noiembrie, dar a fost forțată să închidă școlile, magazinele și restaurantele la jumătatea lunii decembrie, după ce măsurile restrictive nu au reușit să producă impactul dorit.

Numărul de cazuri confirmate de coronavirus în Germania a crescut în ultima zi cu 11.897, la 1.787 milioane, conform Institutului Robert Koch. Totodată, numărul morților a crescut cu 944, la 35.518.

Sursă alternativă: Reuters.

Articole similare