Comunitatea serviciilor de informații din SUA spune că Rusia este “probabil” în spatele recentelor atacuri cibernetice asupra a numeroase agenții guvernamentale. Subliniază că a fost mai degrabă o tentativă de spionaj, nu o intenție de a provoca alte pagube.

Comunicatul comun emis de patru instituții americane, inclusiv FBI și NSA, reprezintă cea mai fermă reacție a autorităților cu privire la acest atac, chiar dacă și secretarul de stat Mike Pompeo a spus că implicarea Moscovei în acest caz este ”destul de clară”.  De altfel, imediat după afirmația lui Pompeo, Continuă lectura

Marea Britanie. Autoritățile au anunțat astăzi un nou record de cazuri identificate în 24 de ore, aproape 61 de mii. În Anglia, una din 50 de persoane s-a infectat până acum, potrivit statisticii oficiale.

Boris Johnson a spus că oamenii din toată țara fac “un nou sacrificiu uriaș” în contextul carantinei naționale impuse în Anglia. Cu toate acestea, spune el, guvernul “nu a avut de ales”, date fiind cifrele de la Oficiul de Statistică Națională care arată că peste 2% din populație este acum Continuă lectura

Studiu. Perfuziile cu celule stem întăresc răspunsul sistemului imunitar în fața coronavirusului și scad semnificativ riscul de deces în cazul pacienților grav bolnavi.

O echipă de cercetători de la Facultatea de Medicină Miller a Universității din Miami a studiat efectul infuziilor cu celule stem mezenchimale (CSM), recoltate din cordonul ombilical, asupra pacienților grav bolnavi cu coronavirus. Acest tip de celule are mai multe roluri: combate procesele inflamatorii și ajută la repararea țesuturilor.  Un Continuă lectura

Reuters: Germania va prelungi carantina până la sfârșitul lunii ianuarie și va introduce noi măsuri restrictive, în încercarea de a controla răspândirea pandemiei de coronavirus.

Conform unor surse citate de Reuters, noi reguli, care în prezent sunt discutate de Angela Merkel cu liderii celor 16 landuri, vor interzice pentru prima dată călătoriile neesențiale în zonele cele mai afectate din Germania. Noile restricții urmează să fie anunțate de Angela Merkel în această seară. Astfel, în orașele Continuă lectura

Agenția Europeană a Medicamentului atrage atenția că planul de a amâna imunizarea cu a doua doză de vaccin anti-COVID, luat în considerare de mai multe state, nu este sigur: ”Modificarea schemei de vaccinare necesită o nouă autorizație”.

Agenția Europeană a Medicamentului a precizat pentru Financial Times că vaccinul produs de BioNTech și Pfizer (singurul vaccin aprobat în prezent de către autoritatea de reglementare din UE) a fost autorizat să fie administrat în două doze separate la un interval de 21 de zile, iar ”orice modificare a acestei Continuă lectura

Norvegia. Vânzările de mașini electrice le-au depășit anul trecut pe cele cu combustie și hibride. Mașinile electrice au reprezentat 54% din piață, față de 42% în 2019 și 1% în urmă cu zece ani.

Tara nordică a devenit astfel prima din lume unde vânzările de mașini electrice le-au depășit pe cele pe benzină, motorină și hibride. Anul trecut, în Norvegia, au fost comercializate 141.412 de mașini, dintre care 76.789 erau complet electrice. Vânzările de mașini electrice au accelerat în ultimele luni ale lui 2020, Continuă lectura

Autoritățile anunță că a doua etapă a campaniei de vaccinare este estimată să înceapă după 15 ianuarie și va cuprinde peste cinci milioane de persoane. Vor fi vaccinați cei cu vârsta peste 60 de ani sau cu boli cronice și persoanele care deservesc activități esențiale.

Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță, într-o conferință de presă la care au mai participat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și Vicepreședintele CNCAV, Adriana Pistol, directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, și doctorul Continuă lectura

SUA. Un congresman democrat cere închiderea clubului Mar-a-Lago (Florida), ce aparține organizației Trump, după petrecerea de Revelion. Publică imagini în care se vede că nimeni nu a purtat mască. Președintele nu a participat la eveniment.

Omari Hardy, proaspăt ales în Congresul Statelor Unite, a spus că “oricine are ochi” poate vedea că petrecăreții de la Mar-a-Lago nu au respectat restricțiile impuse de pandemie. “S-au distrat pe seama sănătății locuitorilor noștri. Nu le este rușine”, a spus Hardy.  pic.twitter.com/kt6SXErYG2 — Rep. Omari Hardy (@OmariJHardy) January 2, Continuă lectura

Președintele Iohannis încuviințează cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban, acuzat de luare de mită în primăvara anului trecut.

Costel Alexe a fost ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor în Guvernul Orban, între 4 noiembrie 2019 și 5 noiembrie 2020, dată la care a devenit Șeful Consiliului Județean Iași și a fost înlocuit de Mircea Fechet. DNA a transmis luni, prin intermediul unui comunicat de presă, că ”în perioada Continuă lectura

Coronavirus România. În ultimele 24 de ore, au fost depistate 4.729 de cazuri noi, din 31.022 de teste (15,2%). În acest interval au decedat 121 de pacienți, iar numărul celor internați la ATI a scăzut la 1.086.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat marți (5 ianuarie) 4.729 de noi infecții cu coronavirus. În ultimele 24 de ore au fost raportate 121 de decese. Numărul total de cazuri urcă astfel la 648.288, dintre care 16.178 au decedat și 581.856 s-au vindecat. Au fost reconfirmate pozitiv un număr de Continuă lectura