Satu Mare. Restaurantele, cafenelele și sălile de spectacole din municipiul Satu Mare se redeschid începând de miercuri, după ce rata de infectare a scăzut la 1,59 la mie.

satu-mare-restaurantele,-cafenelele-si-salile-de-spectacole-din-municipiul-satu-mare-se-redeschid-incepand-de-miercuri,-dupa-ce-rata-de-infectare-a-scazut-la-1,59-la-mie.

În municipiul Satu Mare, incidența cazurilor de îmbolnăvire COVID-19 este de 1,59 la mia de locuitori, cu o medie cumulată în ultimele 14 zile sub 3 la mia de locuitori, motiv pentru care începând cu data de 06 ianuarie, ora 06,00, se aplică măsurile de prevenire și combatere a infecțiilor generate de COVID-19 unde incidența cumulată a cazurilor este cuprinsă între 1,5 – 3/1000 de locuitori, anunță Prefectura.

Începând de miercuri va fi permisă activitatea cu publicul în interiorul spațiilor comerciale a restaurantelor și cafenelelor, a cinematografelor și sălilor de spectacole și a sălilor de jocuri de noroc, fără a depăși 30% din capacitatea maximă.

În continuare rămân interzise: desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri, nunți, botezuri, mese festive în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private; desfășurarea activității în baruri, cluburi și discoteci; organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale; piscinele și locurile de joacă.

Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau exteriorul lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară (obligativitate purtare măști de protecție, distanțare fizică și asigurare a soluțiilor de dezinfectare).

 

În municipiul Satu Mare, incidența cazurilor de îmbolnăvire COVID-19 este de 1,59 la mia de locuitori, cu o medie…

Publicată de Instituţia Prefectului Satu Mare pe Luni, 4 ianuarie 2021

Articole similare