Administraţia Naţională de Meteorologie: Anul 2020 închide cel mai cald deceniu. Începând cu anii ’80, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul. 

administratia-nationala-de-meteorologie:-anul-2020-inchide-cel-mai-cald-deceniu-incepand-cu-anii-’80,-fiecare-deceniu-a-fost-mai-cald-decat-precedentul. 

ANM citează datele Organizației Meteorologice Mondiale care arată și că 2020 este unul dintre cei mai calzi trei ani și poate chiar rivaliza cu 2016 (cel mai cald an înregistrat până în prezent). Cei șase ani cei mai calzi înregistrați au fost 2015-2020. 

“Anii călduroși record au coincis de obicei cu un fenomen puternic El Niño, așa cum a fost cazul lui 2016. Acum ne confruntăm cu fenomenul La Niña, care are un efect de răcire asupra temperaturii globale, dar nu a fost suficient de puternic pentru a diminua valorile de temperatură ridicate. Ba chiar, 2020 se pare că se apropie de recordul termic anterior al lui 2016”, a declarat secretarul general al OMM, prof. Taalas.

Temperaturile ridicate atinse în multe parți ale lumii în acest an au fost posibile în ciuda influenței majore La Niña. Cele mai multe modele arată că La Niña va atinge intensitatea maximă în decembrie sau ianuarie, dar că efectul său se va menține și la începutul anului 2021.

Conform raportului provizoriu al OMM privind starea climei emis pe 2 decembrie 2020, toate cele cinci seturi de date pentru primele 10 luni ale anului (până la sfârșitul lunii octombrie) au plasat anul 2020 ca fiind al doilea cel mai cald din intervalul 2016 – 2019.

Conform rapoartelor lunare ale ”European Unions’s Copernicus Climate Change Service”, “United States National Oceanic and Atmospheric Administration”, “NASA’s Goddard Institute for Space Studies” și “Japan Meteorological Agency” temepraturile au continuat să fie ridicate si în luna noiembrie. Aceste informații de ultimă oră sugerează că noiembrie 2020 ar putea fi fie cel mai cald sau al doilea cel mai cald noiembrie înregistrat.

Diferența dintre cei mai calzi trei ani este mică, iar clasamentele exacte pentru fiecare set de date s-ar putea modifica odată cu disponibilitatea datelor pentru întregul an. Clasamentul în funcție de temperatura medie globală a aerului pentru fiecare an în parte este mai puțin important față de tendința pe termen lung. Începând cu anii ’80, fiecare deceniu a fost mai cald decât precedentul și se așteaptă ca această tendință să continue din cauza nivelurilor record ale conținutului de gaze cu efect de seră care captează căldura în atmosferă. Dioxidul de carbon, în special, rămâne în atmosferă timp de mai multe decenii ceea ce garantează încălzirea planetei pe termen mai lung.

Temperatura medie globală a aerului în 2020 este stabilită cu aproximativ 1,2 ° C peste nivelul pre-industrial (1850-1900). Există cel puțin o șansă din cinci ca aceasta să depășească temporar 1,5 ° C până în 2024, conform WMO’s Global Annual to Decadal Climate Update, condusă de Met Office. Prognoza anuală a temperaturii medii globale a aerului realizată de Met Office pentru anul 2021 sugerează că și acesta va putea intra în seria celor mai fierbinți ani, în ciuda faptului că este influențat de răcirea temporară a fenomenului La Niña, ale cărei efecte sunt de obicei cele mai puternice în al doilea an de manifestare .

Datele cu privire la anul 2020 vor fi definitivate de OMM în ianuarie 2021, pe baza a cinci seturi de date globale de temperatură. Aceste informații vor fi incluse într-un raport final, “State of the Climate in 2020”, care va fi publicat în martie 2021, incluzând și informații despre impactul climatic.

Articole similare