Vrancea. Adrian Apostol, consilier județean din partea USR PLUS, a murit la Spitalul Județean, unde a fost internat după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

vrancea-adrian-apostol,-consilier-judetean-din-partea-usr-plus,-a-murit-la-spitalul-judetean,-unde-a-fost-internat-dupa-ce-a-fost-testat-pozitiv-pentru-coronavirus.

”Consiliul Județean Vrancea anunță cu regret trecerea la cele veșnice a consilierului ales pe lista Alianței PNL-USR-PLUS, Adrian Apostol, fost comisar-șef al Biroului de Investigații Criminale de la Poliția Municipiului Focșani. Moartea fulgerătoare a colegului consilier județean a venit în mod cu totul neașteptat și a adus tristețe în rândul tuturor celor care l-au cunoscut”, anunță Consiliul Județean.

Adrian Apostol a decedat la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Pantelimon” Focșani, unde era internat de circa trei săptămâni, în ultimele zile acesta fiind intubat la Terapie Intensivă. Acesta avea 55 de ani.

Ultima apariție publică a comisarul a fost pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, când a depus o coroană de flori la Mausoleul de la Mărășești.

Adrian Apostol a fost comisar-șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani, de unde s-a pensionat în 2017. Din această funcție, a făcut parte din Corpul Experților la Uniunea Europeană și a participat la cinci misiuni de menținere a păcii în Kosovo, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Kârgâzstan și Belgrad.

Pentru activitatea sa, el a fost medaliat de ONU și UE și a primit “Ordinul Bărbăție și Credință” din partea Administrației Prezidențiale.

Articole similare